Print

George V. Precup


Poet. Născut în 1954 la Borsec, judeţul Harghita. Licenţă şi master în istorie – antropologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent inspector (drepturi de autor) la ADPFR România. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu din anul 2002. A publicat volumele de versuri Emiratele visului (debut, Editura Euphorion, Sibiu, 1992), Răul în sâmbure (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997), Luntre pe ape (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2000), Măduva nopţii (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2002), Într-o limbă uitată de Dumnezeu (Editura Vinea, Bucureşti, 2007), Premiul pentru Poezie al USR – Filiala Sibiu); Dolor sau jupuind îndoiala (Ed. Vinea, Bucureşti, 2010, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, la Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012).